Acasa Anunturi si evenimente Conducerea baroului Contact Abonare RSS
Marti, 07 Ianuarie 2020 16:59

Baroul Bihor și Facultatea de DreptUniversitatea din Oradea, în parteneriat cu Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național de Pregatire și Perfecționare a Avocaților și Editura „Universul Juridic”, au plăcerea să vă invite sâmbătă, 18 ianuarie 2020, începând cu ora 9.00, la Conferința de pregătire profesională a Baroului Bihor cu tema: „Provocările profesiei de avocat pentru anul 2020”, desfășurată în mod tradițional în luna ianuarie a fiecărui an.

Acest eveniment este recunoscut la nivel național, ca fiind cea mai mare conferință dedicată profesiei de avocat, bucurându-se de prezența constantă a peste 200 de colegi avocați.

Sperăm ca, și în acest an, invitații și temele puse în dezbatere să se bucure de aceeași audiență din partea colegilor noștri.

Evenimentul va avea loc la Hotel Ramada Oradea (Calea Aradului 9, Oradea).

Au confirmat prezența, în calitate de invitați la eveniment, următorii:

– prof. univ. dr., avocat Valeriu Stoica, Facultatea de Drept, Universitatea din București;

– prof. univ. dr., avocat Traian Briciu, Președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România; Universitatea București;

– prof. univ. dr., avocat Dan Oancea, Director INPPA;

– judecător dr. Mihail Udroiu, Curtea de Apel Oradea;

– prof. univ. dr., avocat Lucian Bernd Săuleanu, Decanul Baroului Dolj; Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova;

– prof. univ. dr., avocat Constantin Duvac, Facultatea de Drept, Universitatea Româno-Americană din București;

– conf. univ. dr. Mihaela Pătrăuș, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea;

– lect. univ. dr., avocat Florina Morozan, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea;

– conf. univ. dr., avocat Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea, formator INPPA.

Pentru avocatii din Baroul Bihor, Consiliul a hotarât că baroul va subvenționa cu 50 lei taxa de participare la tot evenimentul (conferința + cina festivă).

Taxa pentru avocații din baroul Bihor care vor dori să participe atât la conferință cât și la cina festivă va fi de 250 lei/ avocat.

 

Taxa de participare la acest eveniment este în cuantum de 150 lei pentru conferință, 150 lei cină festivă, 150 lei însoțitor la cina festivă și poate fi achitată atât la secretariatul Baroului Bihor, cât și în următorul cont IBAN RO20BRDE050SV64779580500, deschis la BRD Bihor, cu mențiunea „Plată conferință 2020” sau „Plată conferință și cină festivă 2020” sau „Plată cină festivă 2020”, după caz.

 

Înscrierile se fac la Baroul Bihor, în perioada de înscriere: 10.12.2019 – 10.01.2020.

 

Lista privitoare la invitați, temele acestora și agenda evenimentului se află în curs de actualizare.

ARHIVA

Mai 2020
(2 anunturi)
Aprilie 2020
(2 anunturi)
Martie 2020
(11 anunturi)
Feburarie 2020
(3 anunturi)
Ianuarie 2020
(3 anunturi)
Decembrie 2019
(2 anunturi)
Noiembrie 2019
(4 anunturi)
Octombrie 2019
(3 anunturi)
Septembrie 2019
(3 anunturi)
August 2019
(2 anunturi)
Iulie 2019
(4 anunturi)
Iunie 2019
(6 anunturi)
Mai 2019
(4 anunturi)
Aprilie 2019
(2 anunturi)
Martie 2019
(3 anunturi)
Feburarie 2019
(9 anunturi)
Ianuarie 2019
(4 anunturi)
Decembrie 2018
(4 anunturi)
Noiembrie 2018
(4 anunturi)
Octombrie 2018
(2 anunturi)
Septembrie 2018
(2 anunturi)
August 2018
(2 anunturi)
Iulie 2018
(3 anunturi)
Iunie 2018
(4 anunturi)
Mai 2018
(3 anunturi)
Aprilie 2018
(4 anunturi)
Martie 2018
(5 anunturi)
Feburarie 2018
(2 anunturi)
Ianuarie 2018
(4 anunturi)
Decembrie 2017
(4 anunturi)
Noiembrie 2017
(4 anunturi)
Octombrie 2017
(2 anunturi)
Septembrie 2017
(3 anunturi)
August 2017
(3 anunturi)
Iunie 2017
(2 anunturi)
Mai 2017
(3 anunturi)
Aprilie 2017
(4 anunturi)
Martie 2017
(2 anunturi)
Feburarie 2017
(4 anunturi)
Ianuarie 2017
(4 anunturi)
Decembrie 2016
(2 anunturi)
Noiembrie 2016
(2 anunturi)
Octombrie 2016
(4 anunturi)
Septembrie 2016
(2 anunturi)
August 2016
(4 anunturi)
Iulie 2016
(4 anunturi)
Iunie 2016
(8 anunturi)
Mai 2016
(1 anunturi)
Aprilie 2016
(2 anunturi)
Martie 2016
(5 anunturi)
Feburarie 2016
(6 anunturi)
Ianuarie 2016
(3 anunturi)
Decembrie 2015
(3 anunturi)
Noiembrie 2015
(2 anunturi)
Octombrie 2015
(3 anunturi)
Septembrie 2015
(6 anunturi)
August 2015
(1 anunturi)
Iulie 2015
(2 anunturi)
Iunie 2015
(4 anunturi)
Mai 2015
(4 anunturi)
Aprilie 2015
(7 anunturi)
Martie 2015
(4 anunturi)
Feburarie 2015
(4 anunturi)
Ianuarie 2015
(4 anunturi)
Decembrie 2014
(3 anunturi)
Noiembrie 2014
(1 anunturi)
Octombrie 2014
(3 anunturi)
Septembrie 2014
(4 anunturi)
August 2014
(2 anunturi)
Iulie 2014
(1 anunturi)
Iunie 2014
(3 anunturi)
Mai 2014
(4 anunturi)
Aprilie 2014
(5 anunturi)
Martie 2014
(2 anunturi)
Feburarie 2014
(5 anunturi)
Ianuarie 2014
(6 anunturi)
Noiembrie 2013
(4 anunturi)
Octombrie 2013
(2 anunturi)
Septembrie 2013
(2 anunturi)
August 2013
(2 anunturi)
Iulie 2013
(3 anunturi)
Iunie 2013
(1 anunturi)
Mai 2013
(2 anunturi)
Aprilie 2013
(5 anunturi)
Martie 2013
(6 anunturi)
Feburarie 2013
(5 anunturi)
Ianuarie 2013
(7 anunturi)
Decembrie 2012
(3 anunturi)
Noiembrie 2012
(6 anunturi)
Octombrie 2012
(3 anunturi)
Septembrie 2012
(4 anunturi)
August 2012
(2 anunturi)
Iulie 2012
(2 anunturi)
Iunie 2012
(4 anunturi)
Mai 2012
(4 anunturi)
Martie 2012
(5 anunturi)
Feburarie 2012
(5 anunturi)
Ianuarie 2012
(9 anunturi)
Noiembrie 2011
(4 anunturi)
Octombrie 2011
(7 anunturi)
Septembrie 2011
(5 anunturi)
Iulie 2011
(1 anunturi)
Iunie 2011
(6 anunturi)
Mai 2011
(1 anunturi)
Feburarie 2011
(1 anunturi)

Baroul Bihor, Oradea, Str George Enescu nr 1, Tel/Fax: 0259/411799, 0359/410611 E-MAIL: baroul.bihor@gmail.com, baroul.bihor@rdslink.ro

© 2020 Baroul Bihor - Toate drepturile rezervate